Alimente recomandate dupa meniul de Craciun

POSTED BY Andrei | dec., 26, 2016 |

Meniul încărcat de Crăciun ne lasă cu o senzație nu tocmai plăcută dacă ne întrecem cu mult limita. De aceea, este important ca după sărbători să mâncăm mai light și să bem ceaiuri care ajută digestia. Alimentele care ne ajută corpul să se refacă sunt cele care stimulează metabolismul și au puține calorii, fiind foarte sărace în grăsimi și zaharuri.

După meniul de Crăciun, este cazul să faci o scurtă cură de detoxifiere, prin care să permiți corpului să își revină. Consumă aceste alimente perfecte pentru detoxifierea de după sărbători!

1. Fulgi de ovăz: a doua zi după o masă îmbelșugată oferă-i stomacului ocazia să se relaxeze. Cerealele reprezintă micul dejun ideal în această situație, însă nu ne referim la cele pline de zaharuri din comerț, ci la cele integrale, care sunt foarte bogate în fibre. Dacă vrei să le dai o aromă mai plăcută, adaugă vanilie, scorțișoară și foarte puțină miere.

2. Iaurt grecesc: fulgii de ovăz pot fi consumați cu iaurt grecesc, care este ideal pentru refacerea stomacului și a intestinelor. Între mese, acest aliment reprezintă o gustare perfectă, deoarece este sățios, dar are puțin calorii în comparație cu gustările pe care le luăm de obicei. Tot iaurtul grecesc poate să fie o cină ușoară și sănătoasă dacă adaugi puține fructe de pădure și niște migdale sau nuci. La fel de bun este și iaurtul de băut pentru digestie – vei constata că, dacă îl consumi seara, a doua zi simptomele constipației vor fi mult diminuate.

3. Ceaiuri bune pentru digestie: există foarte multe plante care ajută metabolismul și detoxifică organismul. Dacă meniul de Crăciun ți-a provocat o criză de bilă, cum adesea se întâmplă, consumă ceai de sunătoare și de gălbenele, aceste două plante fiind foarte benefice pentru orice afecțiune hepatică. Ceaiul verde, consumat zi de zi, previne constipația și ajută ficatul să se regenereze, așa că ar fi bine să îl bei cel puțin o săptămână după masa de Crăciun. La fel de bun este și ceaiul de ghimbir, care te ajută să slăbești.

4. Orez: acesta este unul dintre alimentele recomandate în caz de boală, dar și atunci când ți-ai supraîncărcat organismul din cauza meniului de Crăciun. Optează pentru orez brun, deoarece este mult mai bogat în fibre și vitamine și stimulează digestia, ajutându-te să detoxifici organismul.

5. Legume și fructe: meniul de Crăciun este bazat mai degrabă pe diferite tipuri de carne și, dacă nu ești vegetariană sau vegană, probabil că ai făcut exces de aceste alimente grele. Acum este momentul să mănânci mai multe salate și două porții de fructe pe zi. Dacă ai probleme digestive, ține minte că legumele proaspete sunt, într-adevăr, sănătoase, dar îți provoacă gaze, deoarece nu sunt digerate foarte bine de organism. De aceea, pentru a evita astfel de probleme, este recomandat să le prepari la aburi sau să le fierbi puțin înainte de a le consuma.

6. Turmeric: acest condiment este unul dintre cei mai puternici antioxidanți din lume și are un efect vindecător asupra organismului, fiind recomandat nu doar după perioade de excese, ci tot timpul, ca supliment alimentar.

7. Apă: una dintre cele mai simple metode de a detoxifia organismul este să bei cât mai multă apă, în detrimentul băuturilor carbogazoase și al altor tipuri de lichide pline de zaharuri (chiar și sucurile naturale sunt pline de zahăr). Bea cel puțin 1.5 l de apă pe zi, pentru a te asigura că îi oferi organismului „combustibilul” de care are nevoie pentru a se curăța după meniul de Crăciun.

Consumă aceste alimente dacă meniul de Crăciun a fost puțin prea greu pentru tine. Te vei simți mai bine în câteva zile, după ce organismul va fi detoxifiat!

 

 

 

Sursa: divahair.ro

TAGS :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *